Surprinzător, aceste trei produse din bucătărie pot fi mult mai eficiente decât cele convenționale. Pe unele le-am descoperit întâmplător, pe altele le-am căutat atunci când am avut nevoie pentru că nu funcționa nimic.
Produsele de pe piață se vând atât de colorat și de bine marketat, însă nu sunt atât de prietenoase cu mediul și nici cu noi. Din păcate am devenit oarecum dependenți de aceste sticle frumos colorate și cu un conținut extrem de parfumat. De multe ori am auzit în jurul meu persoane care nu vor să aleagă ceva non toxic doar pentru că nu au acel miros frumos.
Sucul de lămâie
Sucul de lămâie curăță extraordinar de bine tocătoarele din bucătărie. La un moment dat am tăiat o lămâie pe un tocător vechi din plastic. Zeama care a rămas pe acesta a curățat tot ce era pătat de la alimente. Știm bine că unele legume pot păta puternic un tocător, mai ales dacă este din lemn și, din păcate, nu putem folosi orice produs pentru a le curăța, pentru că ele intră în contact cu hrana. Atenție însă, sucul de lămâie nu poate fi folosit pe suprafețe din piatră naturală, precum marmura sau granitul. Fiind acid, acesta va deteriora suprafața pietrei.
Sucul de lămâie mai poate fi folosit la scoaterea petelor de rugină, de cafea sau poate curăța chiar și mucegaiul din rosturile din baie sau bucătărie.
Bicarbonatul de sodiu
Bicarbonatul de sodiu, folosit la coacerea prăjiturilor, poate fi un excelent degresant, dezodorizant și dă un luciu frumos chiuvetelor din inox și robineților. Acest ingredient mai poate fi folosit și la curățarea gresiei și faianței, mai ales din cabina de duș, un loc unde se adună urme de săpun și de apă murdară.
Pentru a curăța grăsimea arsă din cuptoare sau de pe tăvi și cratițe, puteți face o pastă din bicarbonat de sodiu și apă și o lăsați să acționeze pe suprafețele murdare. Totul se curăță apoi cu ajutorul unui burete de bucătărie. Dacă murdăria persistă, puteți pulveriza peste pasta de bicarbonat următorul ingredient.
Oțetul
Oțetul împreună cu bicarbonatul devin active și dizolvă foarte bine petele de grăsime arse. Această combinație poate desfunda și curăța scurgerile de la chiuvetă. Se toarnă întâi bicarbonatul de sodiu în scurgere, apoi oțetul și se lasă să acționeze câteva minute. Se va forma o spumă care va dizolva depuneri din țevi. După câteva minute, se lasă să curgă apă caldă pentru a curăța murdăria dizolvată.
Oțetul împreună cu apa (1:1) ajută la curățarea geamurilor, mai ales dacă stați într-o zonă poluată a orașului.
Pentru o mașină de spălat rufe curată pe interior, puteți pune oțet în locul balsamului. Acesta va înmuia hainele și va curăța mașina de spălat de depunerile de calcar.
Poate fi un ingredient neplăcut datorită mirosului, însă în soluțiile folosite puteți picura câteva picături de ulei esențial preferat și astfel veți schimba mirosul lăsat de oțet.
Un alt lucru excelent la care poate fi folosit bicarbonatul este curățarea lipiciului de pe borcane și sticle, atunci când dezlipim etichetele. Poate fi cel mai enervant lucru să rămâi cu un lipici încăpățânat pe sticle, însă am o soluție. Câteva picături de ulei esențial de eucalipt sau tea tree picurate pe lipici, apoi se presară bicarbonat de sodiu și se freacă lipiciul bine până se dizolvă. Veți observa că uleiul esențial va topi lipiciul, iar bicarbonatul va funcționa ca un abraziv blând.
Iată că natura ne-a pus la dispoziție tot ce avem nevoie, chiar dacă nu sunt ambalate în recipiente colorate și nu poartă nume fandosite.