Lapte vegetal? Da! Mulți sunt contrariați de această denumire de „lapte vegetal”, însă cum altfel ai putea denumi o băutură care are aspectul laptelui, este dulceag și savuros și este înlocuitorul perfect pentru laptele animal.
Înainte de a-i judeca și a-i eticheta pe cei care consumă lapte de origine animală, hai să vedem de ce laptele convențional poate fi o problemă pentru sănătatea omului.
În primul rând lactoza conținută de lapte poate da probleme severe. Pentru că o dată cu înaintarea în vârstă nu mai putem digera laptele convențional, apar și simptomele datorate intoleranței la lactoză.
Intoleranța la lactoză
Lactoza este zahărul natural conținut de lapte, iar acesta se digeră cu ajutorul unei enzime, produsă în intestinul subțire, numită lactază. Un nivel mic de enzime poate crea probleme, precum gaze abdominale, diaree, vomă sau crampe abdominale. Lactoza este transformată în glucoză și galactoză (două forme de zahăr sau carbohidrat), care apoi sunt absorbite în intestin. Dacă lactaza, enzima ajutătoare, nu își face treaba, lactoza pleacă mai departe în intestinul gros unde dă nas în nas cu bacteriile de fermentare și cauzează simptomele de mai sus.
Vârsta, așa cum am spus mai sus, poate reprezenta un motiv pentru care devenim intoleranți la lactoză. În schimb, copiii încă pot digera laptele animal, însă adulții își pierd această capacitate prin cantitatea prea mică de lactază produsă de corp.
Etnia poate fi un factor determinant pentru intoleranța la lactoză, spre exemplu asiaticii, africanii au astfel de probleme, bolile care afectează intestinul subțire pot crea intoleranță în timp.
Lactatele grase și produsele din lapte pot crește riscul de boli cardiovasculare. În dieta americanilor sunt printre cele mai consumate produse și sunt o sursă consistentă de colesterol și grăsimi saturate.
Pe lângă discutatul subiect „Cresc lactatele riscul de boli cardiovasculare sau nu?”, mai sunt și alte bătăi de cap pe care le cauzează lactatele.
Cazeina, o proteină din lapte, poate cauza inflamație în corp la cei care o au sensibilitate. Hormonii din lapte pot afecta sănătatea omului, iar acneea este, uneori, legată de consumul de lactate și produse din lapte. Bineînțeles, pentru toate aceste subiecte nu s-au făcut încă studii concludente care să dovedească sau nu contrariul.
Beneficiile laptelui vegetal
Laptele vegetal nu conține colesterol, este tolerat de cei cu intoleranță la lactoză, este sărac în grăsimi, este ușor digerabil și este potrivit în dietele low calorie. Plus că pe piață găsiți o multitudine de variante sau vi-l puteți prepara în casă.
3 rețete de lapte vegetal de făcut acasă
Lapte vegetal din ovăz
100 grame fulgi de ovăz
600 ml apă rece
1-2 curmale Medjool
Fulgii de ovăz se hidratează timp de o oră în apă caldă, apoi se scurge apa și se mai spală în 1-2 ape.
Fulgii de ovăz hidratați și apa se pun în blender și se mixează bine până se mărunțesc fulgii bine de tot. Amestecul obținut se strecoară, apoi se toarnă înapoi în blender, se pun curmalele fără sâmburi și se mixează bine. Curmalele vor da o dulceață și o aromă plăcută laptelui, iar o mixare suplimentară, mai ales dacă laptele se încălzește ușor datorită blenderului, vor face ca laptele să fie mai omogen și să se depună mai puțin pe fundul sticlei.
Lapte vegetal din migdale
Cea mai populară rețetă de lapte vegetal este cea din migdale crude, lăsate la hidratat peste noapte, decojite sau nu, și aromat cu puțină vanilie.
Pentru laptele din migdale aveți nevoie de 150 grame de migdale și un litru de apă. Acestea se pun într-un blender de mare viteză și se mixează bine. Amestecul obținut se strecoară cu ajutorul unui sac special pentru strecurat laptele vegetal, apoi se pune din nou în blenderul curat și se mixează bine cu un sfert de baton de vanilie tăiat mărunt. Vanilia va da laptelui un parfum deosebit și o aromă de sărbătoare.
Lapte vegetal din nucă
Nuca este deosebită la gust, are o mulțime de beneficii pentru sănătate și poate fi transformată într-un lapte vegetal delicios. Ce spuneți de această rețetă?
Laptele vegetal se păstrează timp de 5-7 zile la frigider, în sticlă de sticlă închisă bine, fără a fi necesar să fie fiert.
Din resturile rămase din urma mixatului puteți face prăjituri sau batoane proteice, pe principiul nimic nu se aruncă, totul se transformă.
Și un mic secret: laptele vegetal merge de minune cu a noastră vegan brownie.