Calciul se absoarbe doar din lapte
Dacă nu consumi lactate, nu ai de unde să îți iei calciu. Calciul este responsabil pentru sănătatea dinților și a oaselor, pentru contracția mușchilor și pentru eliberarea hormonilor, iar corpul are nevoie de el din exterior. Însă calciul abundă în plantele verzi, precum kale, bok choy, în soia, în broccoli, în semințe precum cele de susan, dovleac sau chia. Ce mai spuneți că acum există o mulțime de produse, precum laptele vegetal îmbunătățit cu calciu și vitamina B12?
Veganismul este un trend
Pentru unii poate fi un trend, poate chiar adoptă acest stil de viață temporar și astfel putem justifica „trendul”. Pentru mulți oameni, mai ales pentru cei care au făcut „conversia” de la vârste destul de fragede, nu este un trend. Așa cum am spus mai devreme, reprezintă un stil de viață. Unul tratat cu seriozitate! Ce-i drept, sunt oameni care urmează trendurile, pentru că așa este cool sau așa putem să ne aliniem cu cele mai dezbătute subiecte în societate. Însă când decizi să ai o dietă vegană și un stil de viață vegan din compasiune și grijă pentru animale și pentru mediul înconjurător, acesta nu mai este un trend.
Dieta vegană nu ține de foame
Aici am să extrapolez puțin acest „nu ține de foame”, pentru că nu este vorba doar despre sațietate. Se crede că o dietă vegană nu este sățioasă și nu ne hrănește corpul îndeajuns. Ca atare, cei care sunt vegani sunt anemici și slabi. Însă țin să contrazic, pentru că există sportivi vegani care fac performanță. Patrik Baboumian a câștigat titlul de cel mai puternic om în anul 2011 și arată ca un adevărat sportiv de performanță, deși este vegan. James Southwood este, de asemenea, vegan și este luptător de performanță în Savate, o combinație de box și lovituri. Denis Mikhaylove, alergătoare, Tia Blanco, surfer, Harvey Lewis, alergător ultramaraton și lista poate continua cu sportivi de performanță în arii dure și solicitante din punct de vedere fizic.
Cred că în orice domeniu nou și neexplorat pot apărea mituri, însă căutând informații, oameni care trăiesc real și poate chiar și experimentând personal, putem avea o opinie formată.
Trăiți frumos!
Surse: https://www.webmd.com/diet/foods-high-in-calcium-for-vegans#2