Sărbătorile se apropie și sigur te gândești cum să organizezi masa vegană de Paște. Poate că este o perioadă mai dificilă, însă nu trebuie să renunțăm la a avea o bucurie sărbătorind Paștele. O masă cu de toate sau cu câteva preparate de bază, în funcție de ceea ce își dorești, poate fi organizată foarte simplu.
Ce mâncăm la masa vegană de Paște?
Pentru că noi veganii uneori mai suntem atașați de gusturi sau de mâncăruri clasice, am adaptat multe din rețetele cu care am crescut. Așa că un drob vegan de legume poate fi ușor de făcut și este și un preparat gustos. Pe blogurile culinare poți găsi diverse rețete vegane de drob de legume sau din leguminoase. Avantajul acestui fel de mâncare este că rezistă câteva zile bune la rece. Un astfel de preparat poate fi servit cu o salată din frunze verzi, ridichi și ceapă verde.
La capitolul supe nu aș vrea să intru în detalii, pentru că aici nu este o problemă. Însă, dacă vreți idei pentru supe, recurgeți la cele mai simplu de preparat: supe cremă. Chiar dacă ingredientele sunt simple și puține, adevăratul farmec îl au ingredientele de final. O supă cremă poate fi asezonată cu un ulei bun de măsline. Alte idei: o sare afumată sau cu niște condimente, precum semințe pisate de fenicul și de coriandru.
Sarmalele vegane pot fi pregătite și pentru masa de Paște, nu doar pentru cea de Crăciun. Adevărul este că sunt atât de iubite și sunt atât de delicioase, încât noi românii cam știm să ne bucurăm de ele la orice sărbătoare importantă din an.
Dacă vrei să organizezi pentru masa vegană de Paște un platou simplu și rapid de aperitive, îți recomand câteva idei de aperitive vegane. Poți pregăti pachețele de primăvară cu legume, pateu de fasole, brânză vegană de caju cu verdețuri. Sau o salată caldă de leguminoase sau chiftele din legume. Și acestea sunt doar câteva din ideile care mi-au venit în minte.
Meniu vegan de Paște
Deci cum ar arăta un meniu vegan de Paște? După bunul tău plac și după cum vrei să fie masa ta vegană de Paște. Simplă sau complexă?
Dacă ești singur(ă), te poți rezuma la o supă, un fel principal și ceva dulce, precum o babka vegană sau un mic tort vegan. Dacă petreci Paștele în familie, atunci este cazul să întinzi masa mare. Organizează-ți lista de cumpărături și pune-te serios pe gătit.
Poți începe a găti felurile de mâncare care stau mai mult la cuptor, precum drobul vegan sau dulciurile coapte, apoi aperitivele și supele. Tartele sau plăcintele cu legume pot fi coapte chiar ultimele pentru a fi proaspete pe masa de Paște. Salatele calde cu leguminoase sau cu paste pot fi pregătite înainte de a fi pusă masa.
Însă dacă nu ai chef de gătit pentru că ești singur(ă) sau pur și simplu vrei să fii răsfățat(ă), poți alege unul din pachetele noastre. Ne străduim în fiecare zi să fim mai aproape de tine și vrem ca și masa ta vegană de Paște să fie plină cu bunătățurile noastre. Poți comanda un pachet doar pentru tine sau un pachet personalizat după bunul plac.
Noi d-abia așteptăm sărbătoarea Paștelui, așa cum ne este dată anul acesta. Sperăm ca pachetele noastre să-ți aducă o mică bucurie, fie că este unul dulce sau cu de toate.