Astăzi vă propunem o rețetă de ciocolată vegană de casă care se face foarte ușor din două ingrediente principale, iar pentru un plus de savoare puteți adăuga un praf de sare și vanilie.
Poate că în această perioadă nu prea avem chef de chestii prea complicate, așa că am venit în ajutorul vostru cu o rețetă vegană rapidă și simplă. Untul de arahide dă un plus de gust și cremozitate ciocolatei vegane și, în același timp, o face și mai sățioasă. Așa că, dragilor, nu vom da iama în cutia cu ciocolată, ci ne vom bucura de câte o bucățică atunci când ne este poftă de dulce.
În rețetă nu am mai adăugat niciun îndulcitor, însă dacă simțiți nevoia să o îndulciți, puteți opta pentru un îndulcitor lichid precum siropul de arțar sau cel de agave. De regulă, ciocolata neagră are un conținut de zahăr suficient de mare cât să fie dulce, chiar și după ce este combinată cu alte ingrediente.
Rețetă de ciocolată vegană de casă
300 grame unt de arahide nesărat
200 grame ciocolată neagră (vegană)
un praf de sare
1 linguriță extract de vanilie
îndulcitor (opțional, doar dacă simțiți că mai trebuie îndulcită)
Preparare:
Într-o cratiță non-aderentă se pune ciocolata bucăți și se topește la foc mediu, amestecând din când în când. După ce se topește ciocolata, se oprește focul și se adaugă untul de arahide și se omogenizează amestecul cu ajutorul unei spatule de silicon.
Se adaugă praful de sare și extractul de vanilie, se amestecă și apoi se pregătește o tavă pentru prăjituri, în care punem hârtie de copt sau folie alimentară. Amestecul se toarnă în tavă și se lasă la răcit.
Când s-a răcit suficient, se dă la frigider pentru câteva ore pentru a se întări. Când ciocolata vegană de casă este gata, se taie bucăți, se depozitează într-o caserolă și se păstrează la rece.