Când vine vorba de bloguri vegane, paleta pentru acestea poate fi destul de răstrânsă. În România, din păcate, nu avem prea multe bloguri vegane. Pe ici-colo am mai menționat câte un blog de unde ne-am inspirat sau am găsit rețete interesante. Însă drept să spunem, food bloggerii vegani internaționali reprezintă ceva cu totul și cu totul aparte.
Ce ne place să vedem pe bloguri vegane
O întrebare foarte bună! Ce ne place să vedem pe blogurile vegane? În primul rând rețete colorate, apetisante și fotografiate cât mai frumos. Multe dintre blogurile vegane se axează pe rețete și cam atât. Însă dacă vorbim despre un stil de viață vegan nu înseamnă doar că abordăm subiectul mâncare. Din punctul meu de vedere când spunem vegan, ne ducem cu mintea în foarte multe direcții și nu ne limităm doar la mâncare.
Deci pe lângă rețete frumos fotografiate, vrem să vedem și bloguri vegane care tratează subiecte precum sustenabilitate, mediul înconjurător, haine și încălțăminte vegane, organizații pentru protecția animalelor, și multe alte subiecte.
Tot căutând printre bloguri vegane, am făcut o listă de 5 bloguri care s-ar putea să vă placă și vouă.
Pick Up Limes este primul blog care ne-a atras atenția. Sadia, o canadiancă vegană, și-a propus să umple blogul cu rețete cât mai sănătoase și colorate și simplu de făcut. Veți vedea că prezintă și sfaturi pentru sănătate pentru că are studii în acest sens. Sadia este dietetician cu acte în regulă și promovează mai multe topicuri pe blogul ei: stil de viață vegan, managmentul greutății, nutriție sportivă, și multe altele.
Canalul ei de Youtube trece lejer de 3 milioane de abonați și este la fel de colorat și de frumos ca și blogul ei.
„Înainte de a învăța să gătesc, disprețuiam tofu și legumele, pentru că le consideram fără gust și plictisitoare, ceea ce poate fi parțial adevărat, în funcție de cum le gătești.” Acestea sunt cuvintele lui Erin, bloggerița de la Olives For Dinner. Blogul a fost creat în anul 2011 și cuprinde rețete din zona comfort food, rețete vegane asiatice și cu alge marine. Unele rețete arată ca rupte din revistele de food și sunt de-a dreptul interesante. Erin este pasionată de sosurile hot și de fotografie. „Încerc să păstrez un echilibru între rețetele rapide și ușoare (…) și rețetele consumatoare de timp (…) pentru care folosesc tehnici dificile de preparare.”
Sustenabilitate și veganism
Trăiește sustenabil, garderobă capsulă de iarnă, rutină de îngrijire cu cât mai puține deșeuri, rețete vegane, toate aceste sunt subiecte de pe blogul A Considered Life. Blogul lui Sophie a fost votat ca Cel mai sustenabil și Zero Waste blog, iar ea a fost votată ca Cel mai bun blogger vegan. Sophie vorbește pe blogul ei despre o viață sustenabilă cu cât mai puține deșeuri și oferă sfaturi ușor de pus în practică.
The Compassionate Road este o sursă gratuită de subiecte sănătoase, subiecte despre sustenabilitate și obiceiuri bune.
Gemma, naturopat ca formare și profesoară de yoga, este ambasadoarea grupului pentru protecția animalelor Voiceless. Gemma a creat pentru blogul ei rețete vegane sănătoase și vorbește la diverse evenimente despre cum poți face alegeri alimentare mai conștiente.
Pe blogul Gemmei veți găsi articole despre dedesubturile fermelor de somoni, despre problemele de la nivelul planetei și despre cum ne afectează acestea direct pe noi, despre fulgii de gâscă folosiți pentru îmbrăcăminte, despre suplimente și multe alte subiecte interesante.
Gina de la The Full Helping este dietetician, food blogger vegan și autoare de carte de bucate. Pe blogul ei veți găsi rețete apetisante, dar și articole legate de afecțiunea ei și despre cum i-a făcut față. Celor care se confruntă cu diverse probleme legate de alimentație prind bine astfel de articole care vorbesc despre anxietate, anorexie și alte probleme de sănătate.
Pe blog mai există o secțiune numită „Weekend reading” cu diverse articole despre viața de zi cu zi a Ginei, despre medicină și experiențe. „Aceste articole ne aduc aminte că sănătatea și bunăstarea nu sunt doar despre ceea ce punem în farfurie.”
Sperăm că veți găsi și voi inspirație pe aceste bloguri și că weekendul vă găsește sănătoși și fericiți. Spor în toate!
Surse foto:
olivesfordinner.com
thefullhelping.com