Celebrități care au devenit vegane

În ultimii ani se pare că mai multe celebrități din lume s-au dedicat stilului de viață vegan. Care din celebrități au devenit vegane? Nu sunt deloc puține, iar unele din ele sprijină cu tot dinadinsul acest mod de viață și încurajează pe mai departe și alți oameni.

Joaquin Phoenix

Așa cum scriam și într-o postare pe social media acum câteva zile, poate cel mai activ și cel mai vizibil este Joaquin Phoenix. De la vârsta de 3 ani, acesta nu mai consumă carne. El povestește cum s-a produs schimbarea și ce anume l-a determinat să renunțe la carne. Prin ochii unui copil profund afectat de eveniment, descrie cum a fost omorât un pește în fața lui și a familiei, iar părinții acestuia au fost primii trași la răspundere: „De ce nu ne-ați spus?”

Treptat a renunțat și la consumul de lactate devenind complet vegan. De-a lungul timpului a luat parte la diverse inițiative legate de consumul de carne, a produs și narat documentare despre activism în sfera vegană.

Celia Foote și „puiul” prăjit

Jessica Chastain este o altă actriță vegană de mai bine de 15 ani, ea susținând acest stil de viață prin adopția de animale și își alege întotdeauna ținutele din sfera cruelty free. În rolul Celiei Foote jucat în filmul „The Help”, la secvența când ea consumă pui prăjit, mănâncă, de fapt, ceva asemănător bucăților de pui prăjite, însă făcute din tofu. Jessica a rămas fidelă stilului de viață vegan și nu a făcut compromisuri, nici măcar pentru acest rol care i-a adus o nominalizare la Oscar.

Jessica Chastain a inspirat-o chiar și pe mama ei să devină vegană, iar aceasta din urmă chiar a deschis și un restaurant vegan pe care îl administrează.

Vegan de 30 de ani

Woody Harrelson se bucură de energia pe care i-o oferă dieta vegană și deține prima berărie vegană organică. Într-un interviu acordat unei reviste a fost întrebat ce-l face să pară mai tânăr decât este. Acesta a răspuns: „Dieta este crucială”. Faptul că uneori trebuie să filmeze între 8-12 ore, îl solicită foarte multă și are nevoie de energie. Se pare că dieta vegană funcționează foarte bine pentru el în acest sens.

Tipul din „Babe”

Vegetarian încă din anii ’70, James Cromwell a devenit vegan în anul 1995 după ce a jucat rolul fermierului din filmul „Babe”. Faptul că filma în fiecare zi cu animale și era preocupat de bunăstarea lor, l-a determinat ca în timpul pauzei de masă având toate acele animale în fața lui, să își facă promisiunea că va deveni vegan.

După ce a adoptat stilul de viață vegan, actorul James Cromwell s-a implicat în campanii PETA și chiar a fost arestat de câteva ori pentru proteste împotriva abuzului animalelor.

Sunt nenumărate astfel de vedete care au început să aibă o viață de inspirație vegană și care activează în această sferă prin campanii, prin informare și prin încurajarea oamenilor să încerce acest stil de viață.

Dacă vă decideți să aveți un stil de viață vegan, informați-vă și alegeți conform credințelor voastre, nu doar pentru că și vedetele sunt vegane. Ele sunt un exemplu pentru noi, pentru ele poate părea mai ușor, dar și ele au un ritm de viață plin și provocator.

Please publish modules in offcanvas position.